Informații securitate online banking

Când vine vorba de shopping online, plăţi sau bani transferaţi, nu e nimic mai important pentru noi decât securitatea informaţiilor tale şi a tranzacţiilor bancare. De aceea, în Garanti BBVA Online ai un meniu special dedicat setărilor de siguranţă pentru ca tu să le poţi controla mai bine.

Poţi accesa definiţiile de securitate online prin opţiunea „Setări de securitate” din meniul „Profilul meu”. La setările de securitate poți modifica:

Poţi stabili conturile şi cardurile pe care vrei să le blochezi astfel încât să nu poată fi făcute tranzacţii în legătură cu acestea prin Garanti BBVA. Poţi chiar să optezi ca acestea să nu fie afişate deloc.

Poţi defini limite de transfer numerar (transferuri peste o anumită sumă) în cazul transferurilor Garanti BBVA – Garanti BBVA, respectiv Garanti BBVA – Alte Banci efectuate prin Garanti BBVA Online pentru care vei primi automat un e-mail de alertă.

Asigurate că e-mail-urile sunt primite de la surse sigure Garanti BBVA nu îţi pune NICIODATĂ întrebări în legătură cu informaţiile tale personale, parolă, etc prin e-mail. Dacă primeşti vreodată un e-mail în care ţi se pun întrebări în legătură cu informaţii legate de Garanti BBVA sau parolele de acces, te rugăm să ne contactezi imediat la Serviciul de Relatii Clienti 0800 80 1234 (număr apelabil gratuit din orice rețea de telefonie fixă) sau la 021 200 9494 (număr cu tarif normal), disponibil zilnic între 9:00 şi 22:00. Există un tip de viruşi care sunt propagaţi prin e-mail. Dacă primeşti un e-mail al cărui expeditor nu îţi este cunoscut sau ţi se pare dubios, te rugăm să îl ştergeţi fără a-l deschide sau citi.

Oricând vrei să accesezi Garanti BBVA Online, introdu MANUAL „www.garantibbva.ro” în bara de adresă din browser, iar apoi fă click pe link-ul care apare în pagină. Aceasta este cea mai sigură cale prin care poţi să te protejezi împotriva „phishing”-ului – o încercare realizată de cineva pentru a vă induce în eroare pretinzând că este reprezentant al Garanti BBVA, cu scopul de a obţine informaţiile tale personale.

Nu divulga niciodată informaţii personale precum data de naştere, numărul de identificare, etc. Informaţii de acest gen ţi se pot cere numai dacă suni la Serviciul de Relatii Clienti 0800 80 1234 (apel gratuit din orice rețea de telefonie fixă) sau la 021 200 9494 (număr cu tarif normal), disponibil zilnic între 9:00 şi 22:00, în scopul activării Garanti BBVA Online. Garanti BBVA NU îţi solicită NICIODATĂ numele de fată al mamei dumneavoastră – ci doar câteva din literele sale. Dacă consideri că cineva a atentat la siguranţa datelor tale personale te rugăm să ne contactezi cât mai curând posibil la Serviciul de Relatii Clienti 0800 80 1234 (apel gratuit din orice reţea de telefonie fixă) sau la 021 200 9494 (număr cu tarif normal), disponibil zilnic între 9:00 şi 22:00.

În primul rând, dacă foloseşti un sistem de operare Microsoft Windows, ar trebui să mergi la http://update.microsoft.com, să descarci şi să instalezi toate pachetele de securitate recomandate, precum şi actualizările acestora. Poţi să îţi protejezi computerul împotriva viruşilor sau programelor periculoase folosind în mod regulat trei tipuri de programe: un program antivirus, un program anti-spyware şi un firewall. Există o gamă largă de programe care oferă toate aceste trei forme de protecţie, dar poţi alege de asemenea dintre ofertele diferite care există pe piaţă. Pentru a asigura securitatea şi confidenţialitatea informaţiilor şi a tranzacţiilor tale ne bazăm pe trei piloni solizi:

Autentificarea ce asigură accesul la efectuarea de tranzacţii doar pentru clienţii autorizaţi.

Înainte ca un client să poată efectua tranzacţii prin Garanti BBVA Online, acesta trebuie să treacă prin toate cele patru verificări de securitate:
1. ID-ul clientului: Un număr unic care identifică fiecare client Garanti BBVA.
Pin-ul ciframaticului: cod din 4 cifre fara de care nu poate fi folosit ciframaticul (după 5 încercări greșite consecutive de introducere a Pin-ului ciframaticul se blochează automat)
2. Cod generat de Ciframatic: Un cifru unic, mereu diferit, alcătuit din şase cifre generat de Ciframatic
3. Parola: Un cuvânt cheie pe care utilizatorul îl menţionează la fiecare accesare a Garanti BBVA Online.
4. Acceptarea, este o responsabilitate stabilită prin contract încheiat între client şi bancă pentru serviciile Garanti BBVA.

Protecţia informaţiilor se referă la asigurarea integrităţii şi confidenţialităţii informaţiilor.

Traficul dintre utilizator şi bancă este criptat, iar integritatea şi confidenţialitatea sunt protejate cu ajutorul protocolului Secure Sockets Layer (SSL). Protocolul SSL este protocolul acceptat de cele mai multe servere web şi browsere. Acesta asigură decodificarea informaţiei transmise prin SSL numai la adresa la care a fost trimisă. Înainte ca informaţia să fie trimisă, aceasta este codificata automat astfel încât nu poate fi decodificată decât de destinatarul specificat. Verificarea are loc la ambele capete ale conexiunii, asigurând astfel integritatea şi confidenţialitatea informaţiilor şi tranzacţiilor. Puterea metodei de criptare folosită la transmiterea informaţiei depinde de lungimea cifrului de criptare folosit. Lungimea acestui cifru este deosebit de importantă pentru protejarea informaţiilor, iar în protocolul SSL sunt folosite cifruri cu lungime de 40 şi 256-biţi. În criptarea 128 biţi există 2128 (3.40 * 1038, un număr cu 39 de cifre) combinaţii posibile, ceea ce înseamnă că cifrul nu poate fi spart.

De aceea te sfătuim să verifici imaginea de securitate din această pagină.

În apropierea colţului din dreapta jos al ecranului care apare pentru orice pagină ce necesită parolă sau este folosită pentru o tranzacţie, trebuie să existe o imagine sub forma (🔒 ) dacă folosiţi Internet Explorer şi sub forma (🔒) dacă folosiţi Google Chrome. Această imagine indică faptul că pagina este securizată „SSL” şi că pagina aparţine într-adevăr Garanti BBVA. Dacă realizaţi dublu click pe această imagine veţi vedea un „certificat de securitate” care trebuie să mentioneze acordat pentru: garantibbvaonline.garantibbva.ro şi acordat de: DigiCert.