Regulament campanie Internet & Mobile Banking

1. Organizatorul Campaniei

1.1. Campania „Tranzacționezi și te bucuri mai mult de lucrurile care contează” (denumită în cele ce urmează „Campania”) este organizată de către GARANTI BANKS.A., cu sediul în București, Sos. Fabrica de Glucoză nr. 5, Novo Park 3 Business Center, Clădirea F, Et. 5 și 6, Sector 2, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J40/4429/2009, cod de înregistrare fiscală RO 25394008, înregistrată în Registrul instituțiilor de credit cu nr. RB-PJR-40-066/2009, înscrisă în Registrul A.S.F. sub nr. FIRO11NCR/400019, capital social subscris și vărsat în valoare de 1.208.086.946 lei, cont nr. RO33UGBI0009092002527RON deschis la Banca Națională a României – Centrala, prin reprezentanții săi legali, denumită în continuare,, GARANTI BANKS.A”.

1.2. Campania „Tranzacționezi și te bucuri mai mult de lucrurile care contează” se va derula sub prevederile prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru toți participanții. GARANTI BANK S.A , în calitate de Organizator, își rezervă dreptul de a modifica sau schimba Regulamentul, urmând ca aceste modificări să intre în vigoare după o zi de la anunțarea participanților în acest sens, pe pagina de Internet a GARANTI BANK S.A.

2. Zona de desfășurare a Campaniei

2.1 Campania este organizată pe teritoriul României.

3. Scopul și perioada Campaniei

3.1. Scopul Campaniei este de a crește numărul de tranzacții efectuate prin serviciile de Internet Banking și de Mobile Banking (denumite ,,Garanti BBVA Online și ,,Garanti BBVA Mobile”).

3.2. Perioada Campaniei este 04 Mai 2023 31 Ianuarie 2024.

3.3. Regulamentul oficial de desfășurare al Campaniei este disponibil în mod gratuit pe pagina de internet a Băncii www.garantibbva.ro

3.4. Participanții la această Campanie sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament și ale legislației aplicabile.

4. Participant

4.1. Persoana participantă la campania ,,Tranzacționezi și te bucuri mai mult de lucrurile care contează” trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • să fie persoană fizică rezidentă în România care deține CNP sau Număr de Identificare Fiscală (,,NIF”) emis de către autoritățile din România, având vârsta minimă de 18 ani (la momentul inițierii Campaniei participantul trebuie să fie client al GARANTI BANK S.A);
  • să aibă activ serviciul de internet banking Garanti BBVA Online în ultima zi a lunii pentru care se face extragerea (de exemplu: dacă extragerea are loc în prima săptămână a lunii iunie pentru clienții și tranzacțiile eligibile în luna mai atunci, status-ul serviciului de internet banking trebuie să fie activ la data de 31.05.2023);
  • să efectueze, lunar, cel puțin o tranzacție timp de 3 luni la rând prin intermediul Garanti BBVA Online sau Garanti BBVA Mobile;
  • să aibă actualizate datele personale sau, după caz, să și le actualizeze în perioada Campaniei.

4.2. La această Campanie nu au drept de participare următoarele persoane:

  • angajații și colaboratorii GARANTI BANKS.A.,
  • colaboratorii APT (angajați Pro HUMAN APT RESOURCES și PRO HUMAN APT BROKER),
  • angajații și colaboratorii RALFI.
  • angajații și colaboratorii Motoractive.

5. Mecanismul Campaniei

5.1. Deținătorul serviciului de Internet Banking sau Mobile Banking care va efectua cel puțin 1 (o) tranzacție pe lună timp de 3 luni consecutive va fi înscris automat în Campanie.

5.2. Fiecare tranzacție efectuată de către client în cele 3 luni consecutive va reprezenta o șansă în tragerea la sorți. Limita maximă de înscrieri este de 10 (zece) pentru fiecare client pe lună.

5.3. Valoarea minimă a unei tranzacții luate în calcul pentru tragerea la sorți este de 50 de lei. Următoarele tipuri de tranzacții sunt eligibile în prezenta Campanie:

  • Schimb valutar și arbitraj
  • Plata datoriei cardului de credit Bonus Card și avansul de numerar
  • Transfer intrabancar și interbancar în lei și valută – cu excepția plăților între conturi proprii
  • Deschiderea de depozit la termen și conturi de economii cu suma inițială de minim 50 ron

5.4. Plăți facturi și reîncărcare cartele preplătite.

Tragerea la sorți va avea loc în săptămâna următoare lunii pentru care se efectuează extragerea, Banca utilizând website-ul extern www.random.org, fără a transmite nicio dată cu caracter personal a clienților în cadrul utilizării acestei platforme. Participanții care nu au fost declarați câștigători în ziua în care se va face extragerea pot fi înscriși și la următoarele trageri la sorți ce vor urma dacă îndeplinesc în continuare condițiile de participare.

Premiile vor fi acordate conform următorului calendar:

  • 5 carduri cadou în luna Iunie pentru câștigătorii aferenți lunii Mai
  • 5 carduri cadou în luna Iulie pentru câștigătorii aferenți lunii Iunie
  • 5 carduri cadou și 5 abonamente anuale la World Class în luna August pentru câștigătorii aferenți lunii Iulie
  • 5 carduri cadou în luna Septembrie pentru câștigătorii aferenți lunii August
  • 5 carduri cadou în luna Octombrie pentru câștigătorii aferenți lunii Septembrie
  • 5 carduri cadou și 5 abonamente anuale la World Class în luna Noiembrie pentru câștigătorii aferenți lunii Octombrie
  • 5 carduri cadou în luna Decembrie pentru câștigătorii aferenți lunii Noiembrie
  • 5 carduri cadou în luna Ianuarie pentru câștigătorii aferenți lunii Decembrie
  • 5 carduri cadou și 5 abonamente anuale la World Class în luna Februarie pentru câștigătorii aferenți lunii Ianuarie 2024.

5.4. Fiecare câștigător va fi anunțat prin apel telefonic de către un agent din cadrul Serviciului de Relații Clienți în termen de maxim 5 (cinci) zile lucrătoare de la tragerea la sorți dacă îndeplinesc în continuare condițiile de participare.

5.5. Un Participant poate câștiga un singur card pe lună sau un singur abonament.

5.6. În momentul ridicării premiului, câștigătorul va avea obligația de a completa și semna un proces verbal de predare-primire a premiului, conform anexei la prezentul Regulament.

6. lnformarea participanților privind prelucrarea datelor cu caracter personal Prin participarea la prezenta Campanie, datele cu caracter personal ale participanților sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 Aprilie 2016 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, după cum urmează:

6.1. Prin participarea la prezenta Campanie, participanții confirmă cunoașterea prevederilor Regulamentului și își exprimă acordul în privința aspectelor menționate în cuprinsul acestuia.

6.2. Banca, în calitatea sa de Operator de date cu caracter personal, a numit un responsabil cu protecția datelor, care poate fi contactat la adresa sediului social menționată mai sus în cuprinsul prezentului Regulament și/sau la adresa de e-mail dpo@garantibbva.ro, furnizând suficiente date care să permită identificarea de către Bancă.

  • pentru participanți: nume, prenume, tranzacții bancare
  • suplimentar pentru câștigător: semnătura de predare-primire a premiului; datele din actul de identitate (CI/BI)/CNP va fi folosită exclusiv în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Codul Fiscal, nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail și data nașterii

În situația în care Persoana Vizată se opune prelucrării datelor menționate anterior pentru scopul organizării și derulării Campaniei, Operatorul va fi în imposibilitate de a o menține în Campanie și de a-i acorda Premiul, fără însă a afecta în alt fel relația dintre Operator și Persoana Vizată.

6.3 Scopul și temeiul juridic al prelucrării

Datele cu caracter personal ale participanților la prezenta Campanie vor fi prelucrate de către Bancă în următoarele scopuri:

  • organizarea și desfășurarea Campaniei (desemnarea și validarea câștigătorilor, acordarea premiului);
  • îndeplinirea obligațiilor legale, de exemplu, în domeniul fiscal, financiar­ contabil, transmiterea informațiilor solicitate de către autoritățile abilitate de lege să solicite și să primească astfel de informații (de exemplu: parchete, executori judecătorești, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (O.N.P.C.S.B.), autorități fiscale, autorități cu rol de supraveghere și control în domeniul bancar etc);
  • urmărirea intereselor legitime ale Operatorului, cum ar fi: efectuarea raportărilor interne, evidențe interne, prevenirea fraudelor, soluționarea cererilor participanților la Campanie, exercitarea sau apărarea drepturilor sau intereselor sale sau ale altor persoane în fața instanțelor de judecată, a notarilor publici, a altor autorități publice, a tribunalelor arbitrale, a mediatorilor sau a altor organisme publice sau private care soluționează dispute, a avocaților, a consultanților noștri etc.

6.4. Destinatarii datelor personale:

  • transmiterea datelor către Turkyie Garanti Bankasi AS.  (și  oricare dintre succesorii legali ai acesteia), societate din Turcia, acționar indirect al Băncii, care administrează sistemul informatic al acesteia;
  • transmiterea datelor către partenerii contractuali ai Băncii (din România sau din străinătate) în vederea furnizării de servicii externalizate, realizate pentru și în numele Băncii
  • transmiterea de informații către autoritățile abilitate de lege să solicite și să primească astfel de informații, de exemplu notari (pentru validarea câștigătorului în condițiile campaniei), instanțele de judecată, parchete, și alte organe îndreptățite, autorități fiscale, autorități cu rol de supraveghere și control în domeniul bancar etc.

Destinatarii cărora le sunt transmise sau puse la dispoziție datele cu caracter personal ale participanților și ale câștigătorilor, în temeiul paragrafelor de mai sus, sunt limitați (prin lege) cu privire la modul în care pot folosi aceste date. Operatorul se asigură că orice terți cărora le sunt divulgate voluntar date cu caracter personal sunt supuși obligațiilor de confidențialitate și securitate în acord cu prevederile prezentului Regulament și legislația aplicabilă.

6.5 Transferul Datelor Personale în străinătate

În realizarea scopurilor de mai sus, GARANTI BANKS.A. va transfera datele personale în străinătate, doar dacă în țara destinatară este asigurat un nivel adecvat de protecție a datelor personale recunoscut printr-o decizie a Comisiei Europene, cum ar fi țările membre ale Uniunii Economice Europene (EEA) sau în baza unor alte garanții adecvate, prevăzute în legislația aplicabilă.

6.6. Conform prevederilor GDPR, participanții au acces gratuit la datele cu caracter personal colectate sau prelucrate de către Operator, printr-o cerere scrisă, datată și semnată, adresată acestuia. Participanții au, de asemenea, dreptul de intervenție asupra datelor cu caracter personal putând, după caz, solicita rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă cu prevederile GDPR, în special a datelor incomplete sau inexacte. În condițiile de mai sus, participanții pot solicita, totodată, transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legislației specifice în materie de protecție a datelor, având dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația lor particulară, ca datele care îi vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. De asemenea, participanții au dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, ca datele care îi vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct sau să fie dezvăluite unor terți într-un asemenea scop.

6.7. Perioada de stocare a Datelor Personale

Banca va stoca datele personale pe durata raporturilor contractuale existente sau care urmează a se încheia, cât și după încetarea acestor raporturi conform prevederilor legale în vigoare.

6.8. Drepturile participanților, în calitate de persoane vizate

Conform prevederilor art. 15 – art. 22 din GDPR, aveți posibilitatea exercitării, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, a următoarelor drepturi cu privire la datele personale prelucrate de către Bancă:

  • dreptul de informare și acces la date,
  • dreptul de opoziție,
  • dreptul la portabilitatea datelor,
  • dreptul la rectificarea datelor,
  • dreptul la ștergerea datelor (,,dreptul de a fi uitat”)
  • dreptul la restricționarea prelucrării datelor,
  • dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă; Operatorul precizează faptul că, în contextul prezentei Campanii, nu ia decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor participanților la Campanie (inclusiv crearea de profiluri),
  • dreptul de retragere a consimțământului cu privire la prelucrare, în orice moment, fără ca aceasta să afecteze legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia,
  • dreptul de a depune o plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu sediul în 8-dul Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, mai multe detalii putând fi consultate la  adresa www.dataprotection.ro.

7. Premiile Campaniei

7.1. În cadrul Campaniei ,,Tranzacționezi și te bucuri mai mult de lucrurile care contează” se acordă următoarele tipuri de premii:

  • 45 de carduri cadou în valoare totală de 20,250 lei TVA inclus ce pot fi folosite pe platforma https://www.experimenteaza.ro/gift-card
  • 15 abonamente anuale la centrele Silver ale WorldClass în valoare totală de 7,470 euro lei TVA inclus

7.2. Niciunul dintre câștigători nu va putea solicita Băncii, în calitatea sa de Organizator înlocuirea premiilor cu contravaloarea acestora în bani sau alte obiecte.

7.3. Fiecare câștigător va fi contactat de către un reprezentant al Organizatorului, în maximum 5 (cinci) zile lucrătoare de la validare, pentru a primi toate detaliile necesare acordării premiului, cu obligația Câștigătorului de a respecta prevederile prezentului Regulament.

7.4. În cazul în care Câștigătorul nu își ridică premiul în maxim 30 zile calendaristice de la data contactării acesta va rămâne în posesia Băncii.

8. Taxe și impozite

Organizatorul nu este răspunzător de plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor privind asigurările sociale sau a altor obligații financiare legate de premiile oferite, cu excepția impozitului cu reținere la sursă, aplicabil veniturilor din premii obținute de persoanele fizice urmare a participării la prezenta campanie. În cazul în care acest impozit se datorează, el se aplică la valoarea brută a premiilor acordate. Organizatorul se obligă să îi calculeze, să îi rețină și să îi plătească la bugetul de stat conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Impozitul va fi aplicat la valoarea brută a premiilor, definită în conformitate cu Secțiunea 6 de mai sus.

Câștigătorii sunt responsabili cu declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat conform titlului V din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

9. Litigii

9.1. Eventualele neînțelegeri apărute între GARANTI BANK S.A. și participanții la

Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care acest lucru nu va fi posibil, litigiile vor fi soluționate de către instanțele de judecată competente. Fără a aduce atingere dreptului consumatorului de a sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, consumatorul poate apela la mediere, ca mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire, așa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 192/2006, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, în cazul în care un litigiu între consumator și Bancă nu a putut fi soluționat în urma unei reclamații prezentate de consumator direct băncii, acesta are posibilitatea să apeleze la mecanismul de soluționare alternativă a litigiilor prevăzut de OG 16 2015 cu modificările și completările ulterioare, adresându-se Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) cu sediul în București str. Sevastopol nr 24 sector 1, număr telefon (021)9414, website: www.csalb.ro

9.2. Legea aplicabilă este legea română.

9.3. Eventualele reclamații legate de derularea Campaniei se vor putea trimite la următoarea adresă: Sos. Fabrica de Glucoză nr. 5, Novo Park 3 Business Center, Clădirea F, Et 5 și 6, sector 2, București, în termen de maxim 2 (două) săptămâni de la data încheierii Campaniei. După această dată, GARANTI BANK S.A. nu va mai lua în considerare nicio contestație.

10. Întreruperea/Încetarea Campaniei

10.1. Campania va putea fi întreruptă/încetată înainte de termen în caz de forță majoră, așa cum este aceasta definită de lege, în caz de imposibilitate a Organizatorului din motive independente de voința sa de a continua Campania și/sau printr-o decizie unilaterală a Organizatorului Campaniei. Într-un astfel de caz, Organizatorul va anunța participanții la Campanie în cel mai scurt timp posibil pe website-ul Băncii, www.garantibbva.ro

10.2. Situațiilor avute în vedere la art 10.1 le sunt asimilate și hotărâri ale instanțelor judecătorești, precum și acte ale autorităților publice competente, cu impact asupra Campaniei.

10.3. În situațiile avute în vedere la art. 10.1 și art 10.2, GARANTI BANKS.A. nu mai are nicio obligație către participanți cu privire la returnarea unei sume bănești cu titlu de despăgubire sau alte asemenea.

11. Răspunderea

GARANTI BANK S.A. va acorda premiile persoanelor validate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial.

Regulamentul a fost redactat și editat la Societatea Profesională Notarială ,,JUSTUS” din Municipiul București, într-un exemplar original și 3 (trei) duplicate, astăzi, data autentificării, eliberându-se părții 2 (două) duplicate, iar 1 (un) duplicat se reține în arhiva biroului notarial.

 

Vezi documentul aici.

Costuri și taxe

Valoarea ratei:

Perioada:

Comision lunar:

Comision analiză:

Comision evaluare:

Rata dobânzii:

Valoarea totală de plată:

Dobânda anuală efectivă:

Informații curs valutar

Toate tabelele şi graficele privind piaţa locală şi internaţională care fac parte din site-ul www.garantibbva.ro au fost obţinute de la terţe părţi care oferă astfel de servicii şi au fost elaborate în vederea furnizării de informaţii la modul general, fără că Garanti BBVA să obţînă vreun beneficiu din acestea. Garanti BBVA nu garantează valabilitatea tabelelor sau graficelor care apar pe site, iar aceste informaţii nu sunt furnizate pentru a obţine vreun câştig.

Din acest motiv, Garanti BBVA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru nici un fel de pierderi sau cheltuieli directe sau indirecte ale terţelor persoane care pot apărea în urma erorilor sau lipsei informaţiilor din aceste tabele şi grafice, pentru tranzacţiile având la bază aceste informaţii şi nici pentru pierderile sau cheltuielile suportate de terţe părţi în orice fel.

Comunicările în format electronic nu includ elementele esențiale încheierii unui contract valabil, nu reprezintă o oferta de a contracta și nici intenția de a obligă Banca la acordarea unei facilități de finanțare, a unui alt produs sau prestarea unui serviciu. Acceptarea de către destinatar a termenilor și condițiilor prezentate în cadrul mesajelor electronice nu va fi considerată drept încheierea valabilă a unui contract.