Condiții contractuale de asigurare pentru persoane fizice

I. DEFINIŢII

În înţelesul prezentelor Condiţii de asigurare, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

Asigurat: persoana fizică, nominalizată în poliţa de asigurare, care are un interes asigurabil şi care, în schimbul plăţii primei de asigurare, se asigură pentru cazurile de producere a riscurilor prevăzute în contractul de asigurare.

Asigurător: S.C. Allianz-Ţiriac Asigurări S.A., înregistrată în registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări cu RA-017.

Beneficiar: persoana desemnată de Asigurat şi menţionată în contractul de asigurare ca fiind îndreptăţită să primească despăgubirea în cazul producerii riscului asigurat.

Contractant al asigurării: persoana fizică sau juridică ce încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privindu-l pe Asigurat şi care are obligaţia faţă de Asigurător de plată a primei de asigurare.

Despăgubire: suma pe care Asigurătorul o datorează persoanei îndreptăţite conform contractului de asigurare, pentru pagubele rezultate în urma producerii riscurilor asigurate.

Daună totală: distrugerea în întregime a bunurilor asigurate sau dispariţia (furtul total), fără resturi care se mai pot întrebuinţa sau valorifica, sau distrugerea în aşa mod încât, deşi au rămas resturi ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica, refacerea pe cale de reparaţie nu mai este posibilă sau costul reparaţiei este egal ori depăşeşte suma asigurată din poliţă.

Daună parţială: distrugerea, dispariţia (în caz de furt), avarierea ori deprecierea din riscuri acoperite a unor părţi ale bunurilor asigurate astfel încât acestea pot fi refăcute şi readuse la starea anterioară producerii riscului acoperit ori valorificate în cazul bunurilor depreciate, iar costul reparaţiei (piese, manoperă etc.) nu depăşeşte suma asigurată din poliţă.

Franşiză: partea din valoarea daunei suportată de Asigurat pentru fiecare eveniment, menţionată în poliţa/cererea chestionar/specificaţie de asigurare sau conditiile contractuale de asigurare. Franşiza se scade din fiecare despăgubire.

Locuinţă: în cazul gospodăriilor din mediul urban sau rural, reprezintă casa, vila, cabana sau altă construcţie destinată locuirii permanente sau temporare (locuinţă de vacanţă), având dotările necesare acestui scop, iar în cazul blocurilor, reprezintă apartamentul, inclusiv cota de proprietate indiviză asupra părţilor comune.

Locuinţă de vacanţă: Locuinţă ocupată temporar, ca reşedinţă secundară, destinată odihnei şi recreerii.

Poliţă de asigurare/Certificat de asigurare: documentul care probează încheierea contractului de asigurare, cuprinzând datele de identificare ale Asigurătorului şi ale Asiguratului, obiectul asigurării, sumele asigurate/limitele de răspundere, prima de asigurare, termenele de plată a primei de asigurare şi alte elemente specifice contractului de asigurare.

Reprezentanţi ai Asiguratului: persoanele juridice sau fizice, alese sau numite în conformitate cu prevederile legale şi care sunt autorizate să reprezinte Asiguratul.

Risc acoperit (asigurat): evenimentul viitor, brusc şi neprevăzut, posibil dar incert, menţionat în contractul de asigurare, la producerea căruia Asigurătorul îşi asumă obligaţia de a plăti despăgubirea.

Sumă asigurată/limită de răspundere/limită de despăgubire: suma maximă prevăzută în contractul de asigurare, în limita căreia Asigurătorul plăteşte despăgubirea la producerea riscului acoperit.

Supliment de asigurare: actul adiţional încheiat între Asigurător şi Asigurat care modifică sau completează contractul de asigurare.

Valoarea de înlocuire (de nou): reprezintă costul construirii, producerii ori procurării de nou a elementelor constitutive ale clădirii respective rezultat din devize, facturi, contracte sau alte documente de procurare.

Valoarea de piaţă: preţul de pe piaţa locală care se poate obţine de către proprietar pentru acea clădire, în urma unei tranzacţii imobiliare, în condiţiile unei pieţe echilibrate, normale.

Termenii care nu sunt expres definiţi în prezentele condiţii de asigurare sunt înţeleşi şi agreaţi de către părţile contractante ca având definiţia comună, uzuală.

II. CONTRACTUL DE ASIGURARE

1. În baza contractului de asigurare, Asigurătorul se obligă ca, la producerea riscurilor acoperite, să despăgubească Asiguratul sau beneficiarul asigurării, după caz, pentru pagubele suferite, cu condiţia ca Asiguratul să fi plătit prima de asigurare în cuantumul şi la termenele stabilite prin contract.
2. Toate comunicările între părţi se vor face în formă scrisă sau se vor confirma în scris, dacă s-a utilizat o altă formă de comunicare. Comunicările Asigurătorului se vor face la adresa Asiguratului menţionată în poliţa de asigurare sau la altă adresă comunicată de Asigurat.
3. Respectarea riguroasă de către Asigurat a obligaţiilor ce-i revin, precum şi prezumţia că declaraţiile Asiguratului sunt adevărate, vor fi condiţiie ce preced orice răspundere ce revine Asigurătorului.
4. Prevederile contractului de asigurare se aplică în toate cazurile de daună survenite înainte de reziliere, până la lichidarea definitivă a acestora.
5. În orice acţiune, proces sau litigiu în care Asigurătorul pretinde că un eveniment nu este asigurat prin contractul de asigurare, sarcina probei de acoperire revine Asiguratului.
6. Asiguratul persoană fizică are dreptul de acces la datele cu caracter personal pe care le furnizează, dreptul de intervenţie asupra datelor şi dreptul de opoziţie, aşa cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 13, 14, respectiv 15 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Asiguratul persoană fizică îşi poate exercita drepturile depunând la Allianz-Ţiriac Asigurări S.A. o cerere în formă scrisă, datată şi semnată. În cerere, solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită adresă care poate fi şi de poştă electronică sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va face numai personal.

III. OBIECTUL ASIGURĂRII

7. În baza prezentelor condiţii de asigurare se asigură următoarele categorii de bunuri/interese asigurabile situate la adresa menţionată în poliţă, pentru riscurile prevăzute la pct. 15 astfel:
7.1. Clădiri şi alte construcţii având destinaţia de locuinţă care se asigură în integralitatea lor constructivă inclusiv anexele din gospodăria Asiguratului corelate locuinţei şi părţile comune în limita cotei indivize (acoperiş, scări, instalaţii etc.), precum şi amenajările constructive. Împreună cu clădirea (sau, după caz, anexa gospodăriei) se asigură ca făcând parte din aceasta şi instalaţiile fixe (interioare si exterioare) ce asigură funcţionalitatea generală a clădirii (electrică, de alimentare cu apă, de canalizare, de gaz, de climatizare, de incalzire etc.) aflate în incinta proprietăţii asigurate. Prin „anexele” din gospodăria Asiguratului corelate locuinţei se înţeleg: împrejmuiri, magazie, şopron, grajd, garaj, saună, piscină etc., iar în cazul apartamentului în bloc se înţeleg: boxă, garaj, cameră de serviciu. În tot cuprinsul prezentelor condiţii de asigurare atât clădirile, cât şi anexele gospodăreşti (inclusiv părţile comune) vor fi definite sub denumirea generică de “clădiri”.
7.2. Cheltuieli necesare după producerea riscului asigurat:
a) pentru proiectare, costul proiectului pe bază de factură emisă de proiectant;
b) pentru curăţarea locului, costurile de înlăturare a resturilor şi molozului, pe bază de factură emisă de executant sau, în cazul lucrărilor executate în regie proprie, prin negociere în limita aprobată în prealabil de Asigurător;
c) pentru intervenţia pompierilor, costurile pe bază de document emis de unitatea ce a intervenit la stingerea incendiului;
d) pentru efectuarea expertizei/evaluării daunei, costul acesteia rezultat din contractul de expertiză/evaluare;
e) de limitare a pagubelor.

IV. ÎNCHEIEREA ASIGURĂRII

8. Poliţa de asigurare se încheie în baza informaţiilor furnizate de Contractant şi după informarea scrisă a Asiguratului cu privire la Asigurător.

V. ÎNCEPUTUL ŞI ÎNCETAREA RĂSPUNDERII ASIGURĂTORULUI

9. Dacă nu s-a convenit altfel, condiţionată de plata primelor de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contractul de asigurare, răspunderea Asigurătorului începe la data şi pentru durata menţionată în poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare;
10. Pentru suplimente de asigurare emise şi anexate la poliţă, răspunderea Asigurătorului începe în ziua următoare datei emiterii suplimentului şi încetează odată cu poliţa la care acesta este anexat sau în ultima zi de valabilitate a suplimentului, dacă prin acesta s-a extins valabilitatea poliţei emise iniţial.

VI. PRIMA DE ASIGURARE

11. Prima de asigurare se achită integral sau în rate. Numărul şi cuantumul ratelor de primă sunt cele înscrise în poliţa de asigurare.
12. În cazul în care contractul de asigurare se modifică prin acordul părţilor se reziliază, pentru stabilirea diferenţelor de primă de restituit sau de încasat se procedează astfel:
a) pentru restituit: Asigurătorul reţine primele de asigurare pentru perioada expirată, pe zile de asigurare, în proporţie de 1/365 din prima anuală, iar restul se restituie;
b) pentru încasat: se calculează primele de asigurare pentru perioada rămasă până la expirare/reziliere pe zile de asigurare, în proporţie de 1/365 din prima anuală.

VII. SUMELE ASIGURATE / LIMITELE DESPĂGUBIRII/ FRANSIZE

13. Sumele asigurate specificate în poliţă reprezintă:
13.1 Pentru clădiri asigurate conform pct. 7.1:
a) valoarea de înlocuire (de nou) sau
b) valoarea de piaţă, dar nu mai puţin decât valoarea de înlocuire.
13.2. Suma asigurată prevăzută mai sus cuprinde şi valoarea anexelor aferente clădirii. Limita maximă de despăgubire pe eveniment care se poate acorda în cazul anexelor este stabilită la 20% din suma asigurată de la pct.13.1. 13.3. Pentru cheltuielile menţionate la pct.7.2.: în limita combinată a 5.000 RON pe eveniment 14.. Franşiza aplicată la riscuri catastrofice, astfel cum sunt acestea prevăzute în legea nr. 260/2008, este de 20.000 EUR din suma asigurată a clădirii, pentru alte riscuri este 0.

VIII. RISCURI ACOPERITE

15. Poliţa de asigurare acoperă următoarele riscuri:
15.1. incendiu, inclusiv pagube materiale directe produse bunurilor asigurate de incendiu prin: – carbonizare totală sau parţială şi topire cu şi fără flacără; – pagube produse de incendiu instalaţiilor electrice, de apă, canalizare sau încălzire centrală aferente clădirilor; – degajare de fum, gaz sau vapori ca urmare a incendiului; Efectele incendiului produs ca urmare a cutremurului sunt considerate daune provocate de riscul cutremur (pct.15.13.1).
15.2. trăsnet;
15.3. explozie (urmată sau nu de incendiu, chiar dacă a avut loc în afara clădirii), prin care se înţelege detonaţia sau deflagraţia produsă prin reacţia fizico-chimică, descompunerea şi expansiunea violentă a unui compus sau amestec solid, lichid sau gazos; Efectele exploziei produse ca urmare a cutremurului sunt considerate daune provocate de riscul cutremur (pct.15.13.1). Allianz – Ţiriac Asigurări S.A 3 PRIMERA 02.2018
15.4. căderea aparatelor de zbor (aeronave şi vehicule spaţiale), a unor părţi ale acestora sau a obiectelor transportate sau impactul cu acestea;
15.5. furtună, uragan, vijelie, tornadă;
15.6. grindină;
15.7. ploaie torenţială produsă concomitent cu fenomenele atmosferice enumerate la pct. 15.5. si 15.6 prin pătrunderea apei prin spărturile şi rupturile provocate acoperişului, pereţilor, uşilor şi ferestrelor;
15.8. greutatea zăpezii şi/sau gheţii;
15.9. avalanşă de zăpadă;
15.10. furtul bunurilor asigurate: furtul produs prin efracţie şi/sau acte de tâlhărie al elementelor de construcţie din alcătuirea clădirii, în condiţiile prevăzute de codul penal, inclusiv tentativa de furt; 15.11. izbirea din exterior de către autovehicule, altele decât cele aparţinând Asiguratului sau date în folosinţă acestuia, a clădirii asigurate;
15.12. cădere accidentală de corpuri din exterior pe clădirea asigurată;
15.13. riscuri catastrofice:
15.13.1. cutremur de pământ şi urmările acestuia (inclusiv incendiu şi explozie);
15.13.2. inundaţii şi aluviuni provenind din revărsarea apelor de suprafaţă (curgătoare sau stătătoare) şi/sau din precipitaţii atmosferice, inclusiv din topirea zăpezii ori gheţii; 15.13.3. prăbuşire şi/sau alunecare de teren produse din cauze naturale;
15.14. evenimente socio-politice (greve, tulburari civile şi actiuni ale unor grupuri); rauvoitoare;
15.15. unda de şoc provocata de avioane (boom sonic). 16. Clauza “72 de ore “:
16.1. Orice daună cauzată de riscurile prevăzute la pct. 15.5 sau 15.13.1 constituie una şi aceeaşi daună, dacă două sau mai multe evenimente/riscuri similare se produc într-un interval de 72 ore în perioada valabilităţii poliţei;
16.2. Inundaţiile şi aluviunile menţionate la pct.15.13.2 constituie una şi aceeaşi daună dacă se produc între începutul revărsării unui râu sau curs de apă şi sfârşitul acesteia, când nivelul apei scade la cota normală;
16.3. Dacă un eveniment sus-menţionat s-a produs în perioada valabilităţii poliţei şi are încă efecte după expirarea acesteia, Asigurătorul va despăgubi pe Asigurat pentru orice astfel de eveniment produs în interval de 72 ore, ca şi când dauna a avut loc în întregime în perioada valabilităţii;
16.4. Asigurătorul nu va acoperi daunele cauzate de un eveniment sus-menţionat produs înainte de intrarea în vigoare a poliţei sau după data expirării acesteia;
16.5. În toate cazurile de mai sus, începutul intervalului de 72 ore va fi determinat de Asigurat.
17. Clauza „Inundaţie de la apa de conductă” Asigurătorul acoperă, pe eveniment, în limita menţionată în poliţa de asigurare, inundarea provocată de apă clădirii asigurate, după cum urmează: – ca urmare a spargerii accidentale a conductelor de apă, rezervoarelor sau deteriorarii robinetelor şi altor accesorii ale instalaţiilor de apă din clădire/construcţie; – inundaţie datorată deversării apei de canalizare ca urmare a spargerii accidentale a tubulaturii sau refulării apei din canalizare, indiferent de provenienţa acesteia, de la instalaţii interioare sau exterioare, proprietatea Asiguratului sau aparţinând altor persoane juridice sau fizice; – inundarea provocată de instalaţiile de alimentare sau evacuare a apei provenind de la spaţiile învecinate; – neglijenţa Asiguratului sau a celor care în mod statornic locuiesc şi gospodăresc împreună cu acesta.