Acesta a fost cel mai bun semestru al Grupului în România

București, 31 iulie 2019 – Grupul Garanti România, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare de pe piața locală, care reunește Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a avut, în primele șase luni ale anului, cel mai bun semestru al său în România, pe fondul managementului eficient al portofoliului de credite și eficienței operaționale.

Astfel, în perioada ianuarie – iunie, Grupul Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 98 milioane lei, cu aproximativ 25% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, și o creștere de 4,5% a volumului total al activelor care, în prezent, depășește 12,1 miliarde lei. Totodată, în primele șase luni ale anului, Grupul a înregistrat venituri nete de 263,2 milioane lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat în primul semestru un profit net de 77,6 milioane lei, reprezentând un avans de peste 20%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Strategia băncii de a dezvolta un portofoliu sănătos și echilibrat a determinat un volum total de credite de 7,19 miliarde lei, precum și o creștere de aproximativ 5% a volumului depozitelor de la an la an, ajungând la 8,19 miliarde lei, la finalul lunii iunie. Depozitele au continuat ascensiunea demarată încă de la începutul anului, evoluția datorându-se în continuare cu preponderență segmentelor Retail și IMM. Comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, depozitele persoanelor fizice au crescut cu 61%, în timp ce ale IMM-urilor au avansat cu aproape 38%.

Indicatorii de risc ai Garanti Bank sunt la un nivel confortabil. Banca este în continuare bine capitalizată, având o lichiditate adecvată și un cost scăzut al riscului, ceea ce reflectă modelul de business sănătos și solid.

“Strategia noastră eficientă și riguroasă a determinat performanțe foarte bune în prima jumătate a anului. Suntem în linie cu obiectivele propuse pentru 2019 și avem toate premisele să înregistrăm rezultate excelente până la finalul anului. Avem un angajament pe termen lung pe piaţa din România și vom continua să aducem plus valoare în viețile clienților noștri, în evoluția industriei financiare și a economiei locale per ansamblu”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO al Grupului Garanti România.

Instituțiile financiare nebancare ale Grupului, cu activități în leasing și credite de consum, au înregistrat, la rândul lor, un profit net de 20.3 milioane lei în primul semestru al anului 2019.

Grupul Garanti România este deținut de către Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul semestru din 2019, Garanti BBVA a înregistrat un venit net consolidat de 3,67 miliarde lire turcești (560,42 milioane euro) și active de 422.28 miliarde lire turcești (64.48 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite cash și non-cash în valoare de 316,12 miliarde lire turcești (48,27 miliarde euro). Garanti BBVA deservește peste 17 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA. În primele șase luni din 2019, BBVA a înregistrat un profit net atribuibil de 2,44 miliarde euro.

Despre Grupul Garanti România

Grupul Garanti România reunește Garanti Bank, Garanti Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA). Cele două instituții financiare nebancare completează oferta Garanti Bank cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente și imobiliar – și sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor, credite de consum, precum și credite ipotecare dedicate achiziției de imobile și terenuri sau refinanțării altor credite. Grupul Garanti oferă servicii financiare pe piața locală către peste 500.000 de clienți.

Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală. Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de bancomate inteligente care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.

În 2018, Garanti Bank a fost numită Superbrand, pe baza unei liste de peste 1.500 de mărci analizate de Superbrands România. Mai mult, Garanti Bank a primit din partea prestigioasei reviste Global Finance premiul “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “The World’s Best Consumer Digital Banks In Central & Eastern Europe 2018” și este cel de-al unsprezecelea premiu pe care Garanti Bank îl primește din partea revistei Global Finance în ultimii zece ani.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.garantibank.ro

Te-ar putea interesa și

Costuri și taxe

Valoarea ratei:

Perioada:

Comision lunar:

Comision analiză:

Comision evaluare:

Rata dobânzii:

Valoarea totală de plată:

Dobânda anuală efectivă:

Informații curs valutar

Toate tabelele şi graficele privind piaţa locală şi internaţională care fac parte din site-ul www.garantibbva.ro au fost obţinute de la terţe părţi care oferă astfel de servicii şi au fost elaborate în vederea furnizării de informaţii la modul general, fără că Garanti BBVA să obţînă vreun beneficiu din acestea. Garanti BBVA nu garantează valabilitatea tabelelor sau graficelor care apar pe site, iar aceste informaţii nu sunt furnizate pentru a obţine vreun câştig.

Din acest motiv, Garanti BBVA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru nici un fel de pierderi sau cheltuieli directe sau indirecte ale terţelor persoane care pot apărea în urma erorilor sau lipsei informaţiilor din aceste tabele şi grafice, pentru tranzacţiile având la bază aceste informaţii şi nici pentru pierderile sau cheltuielile suportate de terţe părţi în orice fel.

Comunicările în format electronic nu includ elementele esențiale încheierii unui contract valabil, nu reprezintă o oferta de a contracta și nici intenția de a obligă Banca la acordarea unei facilități de finanțare, a unui alt produs sau prestarea unui serviciu. Acceptarea de către destinatar a termenilor și condițiilor prezentate în cadrul mesajelor electronice nu va fi considerată drept încheierea valabilă a unui contract.