București, 3 martie 2025 – Garanti BBVA reafirmă angajamentul său față de educație și sprijinirea tinerilor, prin susținerea proiectului „Momentul meu – 2025”, derulat de Asociația UNTOLD STORIES. Prin această inițiativă, desfășurată la începutul  acestui an, zeci de tineri aflați în situații vulnerabile au beneficiat de ateliere interactive dedicate dezvoltării personale și educației financiare.

Garanti BBVA a sprijinit organizarea a șapte ateliere în centrele Casa Iosif și Centrul Marcellin, în cadrul cărora aproximativ 30-35 de tineri per sesiune au avut oportunitatea de a învăța abilități esențiale pentru integrarea lor în societate. Activitățile, coordonate de actrița și regizoarea Alina Șerban, au fost adaptate nevoilor lor specifice, oferindu-le atât cunoștințe practice, cât și încrederea necesară pentru a depăși obstacolele.

La Garanti BBVA, suntem convinși că educația este fundația unui viitor mai bun, iar tinerii  trebuie susținuți pentru a progresa. Ne bucurăm să sprijinim inițiative valoroase precum proiectul «Momentul meu – 2025», care oferă copiilor care provin din medii vulnerabile nu doar cunoștințe esențiale, ci și încrederea că pot depăși orice obstacol. Prin aportul nostru, dorim să contribuim la formarea unei generații capabile să-și valorifice potențialul și să-și construiască un viitor mai bun”, a declarat Virginia Oțel, Communication Leader Garanti BBVA România.

„Pentru admiterea la facultățile de arte, majoritatea oamenilor urmează cursuri particulare de pregătire. Eu nu am avut această posibilitate. Am înțeles devreme că educația și doar educația este singura cale de supraviețuire. Fără educație, nu există niciun geam, nicio ușă care să se deschidă. Imaginați-vă că alți copii de etnie romă ar primi șansa la educație. Cum ar fi? Visez la ziua în care ne vom putea relaxa, când nu vom mai avea pe umeri frica și insecuritatea și alte lucruri pe care încă nu le pot numi,”  a spus Alina Șerban, Asociația UNTOLD STORIES.

Prin aceste ateliere, Asociația UNTOLD STORIES și Garanti BBVA își propun să ajute tinerii din centrele de plasament să își descopere potențialul și să le deschidă noi oportunități de dezvoltare personală și profesională. Alina Șerban, regizoare romă de succes și fostă beneficiară a sistemului de protecție a copilului, a fost o inspirație pentru participanți, împărtășindu-le povestea sa de perseverență și reușită. Prin exemplul său, le-a demonstrat că educația și determinarea sunt cheia reuşitei în viață.

Atelierele au inclus sesiuni de comunicare și colaborare, ajutând tinerii să își îmbunătățească încrederea în sine și capacitatea de a construi relații sănătoase. Totodată, aceștia au primit informații esențiale despre educația financiară, învățând cum să își gestioneze un buget personal.

Garanti BBVA își reafirmă angajamentul față de educație și sprijinirea comunității, contribuind activ la inițiative care creează un impact pozitiv în societate. Prin astfel de parteneriate, banca continuă să susțină proiecte care oferă tinerilor din medii vulnerabile șansa la un viitor mai sigur.

***

About Garanti BBVA Romania

The bank Garanti BBVA is part of the Garanti BBVA Romania Group, along with Garanti BBVA Leasing, and Garanti BBVA Fleet Management, which complement the bank’s offering with specific leasing products and fleet management services. In 2023, the bank celebrated 25 years of active presence in the Romanian banking system.

Garanti BBVA Romania is owned by Garanti BBVA, the second-largest private bank in Türkiye per consolidated asset size, having as majority shareholder, the Spanish financial group Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA). For further information and to stay tuned, please visit https://www.garantibbva.ro/, and follow the:

For further information and to stay tuned, please visit https://www.garantibbva.ro/, and follow us on Social Media:

***

Despre Asociația UNTOLD STORIES

Asociația Untold Stories este o organizație non-profit care are ca scop combaterea discriminării prin dezvoltarea de proiecte artistice care contribuie la crearea unei societăți diverse, pluralistice și tolerante. Misiunea Asociației este de a crea o platformă pentru povești nespuse și marginalizate, sensibilizând publicul față de cultura, istoria și experiențele de viață ale grupurilor sociale minoritare, cu precădere cele ale comunității rome.

Preşedinta asociației este Alina Şerban câștigătoarea de  4 ori a premiului “Cea mai bună actriță”,  incluzând “Cea mai bună actriță” a Germaniei, pentru rolul Ali din Gipsy Queen. Este prima artistă romă care a primit una dintre cele mai înalte distincții oferite de statul român: Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, Categoria D, pentru performanțe artistice. De 15 ani, prin proiecte de film și teatru, Alina Şerban luptă împotriva tuturor formelor de discriminare, pentru a susține educația, egalitatea de gen, pentru a combate violența împotriva femeilor și pentru a promova drepturile minorităților.

Te-ar putea interesa și

Costuri și taxe

Valoarea ratei:

Perioada:

Comision lunar:

Comision analiză:

Comision evaluare:

Rata dobânzii:

Valoarea totală de plată:

Dobânda anuală efectivă:

Informații curs valutar

Toate tabelele şi graficele privind piaţa locală şi internaţională care fac parte din site-ul www.garantibbva.ro au fost obţinute de la terţe părţi care oferă astfel de servicii şi au fost elaborate în vederea furnizării de informaţii la modul general, fără că Garanti BBVA să obţînă vreun beneficiu din acestea. Garanti BBVA nu garantează valabilitatea tabelelor sau graficelor care apar pe site, iar aceste informaţii nu sunt furnizate pentru a obţine vreun câştig.

Din acest motiv, Garanti BBVA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru nici un fel de pierderi sau cheltuieli directe sau indirecte ale terţelor persoane care pot apărea în urma erorilor sau lipsei informaţiilor din aceste tabele şi grafice, pentru tranzacţiile având la bază aceste informaţii şi nici pentru pierderile sau cheltuielile suportate de terţe părţi în orice fel.

Comunicările în format electronic nu includ elementele esențiale încheierii unui contract valabil, nu reprezintă o oferta de a contracta și nici intenția de a obligă Banca la acordarea unei facilități de finanțare, a unui alt produs sau prestarea unui serviciu. Acceptarea de către destinatar a termenilor și condițiilor prezentate în cadrul mesajelor electronice nu va fi considerată drept încheierea valabilă a unui contract.