București, 3 August, 2021 – Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare de pe piața locală, a semnat un acord de împrumut de 10 milioane de euro cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, cu scopul de a sprijini IMM-urile afectate de pandemie.

Prin acest nou acord semnat, Garanti BBVA Leasing va putea oferi finanƫare întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din România, inclusiv companiilor deținute de femei, care au fost afectate de pandemia de COVID-19, susƫinȃndu-le astfel pentru a-şi continua operațiunile, a-şi păstra locurile de muncă și a-şi accelera redresarea.

„Efectele pandemiei sunt resimțite în întreaga economie, iar întreprinderile, în special IMM-urile, au mare nevoie de susƫinerea noastră. Garanti BBVA Leasing are un parteneriat de lungă durată cu IFC și a devenit în 2017 prima companie de leasing din România care a finanțat IMM-uri deținute sau conduse de femei. Acum, în 2021, dorim să ne continuăm strategia tot în această direcție și suntem, de asemenea, foarte mândri să avem o misiune aliniată cu IFC, respectiv aceea de a sprijini revenirea la normalitate, post-pandemie”, a declarat Okan Yurtsever, Director General, Garanti BBVA Leasing.

Pachetul de finanțare face parte din mecanismul global de finanțare rapidă al IFC pentru COVID-19, în valoare de 8 miliarde de dolari, care are ca scop sprijinirea întreprinderilor private și a angajaților acestora, în urma efectelelor pandemiei de COVID-19 asupra economiei.

„În contextul pandemiei, susƫinerea IMM-urilor este esențială pentru redresarea economică a României. Prin acest nou acord de împrumut, IFC face încă un pas spre sprijinirea întreprinderilor mici, inclusiv a femeilor antreprenoare, astfel încât acestea să își poată dezvolta afacerile și să creeze noi locuri de muncă”, a declarat Vittorio Di Bello, Director Regional IFC pentru Instituții Financiare din Europa și Asia Centrală. „Scopul este de a ajuta IMM-urile să depășească blocajele cauzate de COVID-19, permițându-le să exploreze noi oportunități de business, pe măsură ce țara își revine după o criză fără precedent.”

Despre Garanti BBVA Leasing

Garanti BBVA Leasing (brandul sub care funcționează Motoractive IFN SA) face parte din grupul financiar Garanti BBVA România. Grupul reunește și Garanti BBVA și Garanti BBVA Credite de Consum (marca sub care funcționează compania Ralfi IFN).

Cu o tradiție de peste 20 de ani pe piața de leasing din România, Garanti BBVA Leasing completează gama de produse și servicii a grupului Garanti BBVA cu oferte pentru vehicule, echipamente și imobiliare, sale & lease-back.

Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), al cărui acționar majoritar este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Pentru mai multe informații și noutăți, vizitați www.garantibbvaleasing.ro

Despre IFC

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție globală de dezvoltare axată pe sectorul privat din piețele emergente. Activăm în peste 100 de țări, folosind capitalul, experiența și influența noastră pentru a crea piețe și oportunități în țările în curs de dezvoltare. În anul fiscal 2020, am investit 22 de miliarde de dolari în companii private și instituții financiare din țările în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a pune capăt sărăciei extreme și pentru a stimula prosperitatea comună. Pentru mai multe informații, vizitați www.ifc.org.

Te-ar putea interesa și

Costuri și taxe

Valoarea ratei:

Perioada:

Comision lunar:

Comision analiză:

Comision evaluare:

Rata dobânzii:

Valoarea totală de plată:

Dobânda anuală efectivă:

Informații curs valutar

Toate tabelele şi graficele privind piaţa locală şi internaţională care fac parte din site-ul www.garantibbva.ro au fost obţinute de la terţe părţi care oferă astfel de servicii şi au fost elaborate în vederea furnizării de informaţii la modul general, fără că Garanti BBVA să obţînă vreun beneficiu din acestea. Garanti BBVA nu garantează valabilitatea tabelelor sau graficelor care apar pe site, iar aceste informaţii nu sunt furnizate pentru a obţine vreun câştig.

Din acest motiv, Garanti BBVA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru nici un fel de pierderi sau cheltuieli directe sau indirecte ale terţelor persoane care pot apărea în urma erorilor sau lipsei informaţiilor din aceste tabele şi grafice, pentru tranzacţiile având la bază aceste informaţii şi nici pentru pierderile sau cheltuielile suportate de terţe părţi în orice fel.

Comunicările în format electronic nu includ elementele esențiale încheierii unui contract valabil, nu reprezintă o oferta de a contracta și nici intenția de a obligă Banca la acordarea unei facilități de finanțare, a unui alt produs sau prestarea unui serviciu. Acceptarea de către destinatar a termenilor și condițiilor prezentate în cadrul mesajelor electronice nu va fi considerată drept încheierea valabilă a unui contract.