București, 6 decembrie 2016 – Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, estimează pentru anul viitor încetinirea ritmului de creștere economică. Astfel, în 2017 este anticipată o creștere a produsului intern brut de până la 3.7%, în contextul în care se așteaptă ca evoluția consumului să revină la nivelul avut înainte de stimulente (reducerea TVA-ului în iunie 2015, și în ianuarie 2016, precum și creșteri salariale în sectorul public). Totuși, potrivit celui mai recent Raport Macroeconomic al Garanti Bank, corespunzător celui de-al treilea trimestru, PIB-ul a crescut în primele nouă luni ale anului cu 4.9%, puternic impulsionat de consum.

În ceea ce privește producția, sectorul serviciilor, în mod special IT-ul și activitățile de consultanță și suport în afaceri, se așteaptă să rămână motorul de creștere economică, în condițiile în care acest sector a avut o creștere bună pe parcursul celorlalte trimestre.

Potrivit raportului menționat anterior, se estimează ca inflația anuală să crească de la -0.4% (octombrie), la 2% până la finalul anului viitor, în timp ce inflația de bază ar putea rămâne la 1.2% în 2017. În acest context, Garanti Bank preconizează că Banca Națională a României va implementa o primă majorare a ratei dobânzii abia în 2018, atunci când inflația se așteaptă să crească peste țintă. Între timp, Garanti Bank estimează ca BNR va menține rata dobânzii cheie la nivelul de 1.75%, pe tot parcursul anului 2017.

Potrivit specialiștilor Garanti Bank, fundamentele macro ale României rămân puternice. Totuși, există două riscuri pe termen scurt avute în vizor: creșterea deficitului bugetar anul viitor, determinat de factori precum creșterea salariilor din sectorul public, dar si alte masuri planificate pentru 2017 și incertitudinile legate de schimbările legislative, care ar putea impacta sistemul financiar.

Pentru sistemul bancar, principalele riscuri sunt legate de legea dării în plată și cea de conversie a creditelor în franci elvețieni, care se află acum la stadiul de revizuire. Impactul general al acestor legi, însă, ar fi oricum mai mic decât în cazul altor țări, potrivit raportului macroeconomic al Garanti Bank.

Cu toate acestea, agențiile de rating consideră în continuare România ca fiind o țară stabile, arată raportul băncii.

“Fiecare an vine cu noi provocări, atât pentru economia globală, cât și pentru cea locală. 2016 nu este o excepție din acest punct de vedere. Cel mai important aspect, însă, este acela că România își păstrează echilibrul și continuă să se dezvolte și să atragă investiții. Întrevedem, astfel, rezultate pozitive în viitorul apropiat”, declară Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România.

Al treilea trimestru a însemnat în același timp o stagnare a activității de creditare, precizează specialiștii Garanti Bank în raport, împrumuturile crescând cu 0.8% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, ajustându-se la efectele variațiilor cursurilor valutare.

Investițiile în economie au început să crească anul acesta, iar banca se așteaptă ca acest trend să continue și în viitor. Apetitul pentru împrumuturile acordate sectorului imobiliar al companiilor este încă scăzut, dar prețurile în această zonă au început să crească, ceea ce înseamnă că și cererea ar trebui să crească, arată raportul băncii.

Ȋn același timp, specialiștii Garanti Bank sunt de părere că perspectivele pentru creditele pentru populație în 2017 sunt unele bune, mai ales dacă propunerea de a extinde programului Prima Casă cu cinci ani trece de Parlament.

Despre Garanti Bank România

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte şi Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este detinută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business. Banca are peste 14 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. În luna iulie a anului trecut, grupul financiar spaniol Bilbao Vizcaya Argentaria Banco (BBVA) a preluat controlul majoritar asupra managementului operatiunilor TGB.

Garanti Bank România oferă o serie de produse şi servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM şi corporate.

Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienti şi şi-a extins prezenta natională prin sucursale şi canale alternative, ajungând la o retea extinsă de peste 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clientii băncii, pentru tranzactii cu sau fără card.

İn 2015, Garanti Bank a fost premiată de către prestigioasa revistă Global Finance pentru „Best Consumer Digital Bank in Romania” şi „Best Integrated Consumer Bank Site in Central and Eastern Europe Region”. Distinctiile au fost acordate în cadrul „2015 World’s Best Internet Banks Competition in Central and Eastern Europe Competition”.

İn luna mai a acestui an, Agentia de Evaluare Financiară Fitch Ratings a confirmat ratingurile Garanti Bank România. Astfel, ratingul pentru datorii pe termen lung al băncii a fost confirmat la ‘BBB-‘ (cu perspectivă stabilă), cel pentru datorii pe termen scurt, la ‘F3’, ratingul de suport, la ‘2’, iar ratindul de viabilitate, la ‘b+’. Fitch a accentuat importanta strategică a Garanti Bank pentru banca sa mamă.

Pentru informatii suplimentare vă rugăm accesati: www.garantibank.ro

Raport Macroeconomic Garanti Bank

Te-ar putea interesa și

Costuri și taxe

Valoarea ratei:

Perioada:

Comision lunar:

Comision analiză:

Comision evaluare:

Rata dobânzii:

Valoarea totală de plată:

Dobânda anuală efectivă:

Informații curs valutar

Toate tabelele şi graficele privind piaţa locală şi internaţională care fac parte din site-ul www.garantibbva.ro au fost obţinute de la terţe părţi care oferă astfel de servicii şi au fost elaborate în vederea furnizării de informaţii la modul general, fără că Garanti BBVA să obţînă vreun beneficiu din acestea. Garanti BBVA nu garantează valabilitatea tabelelor sau graficelor care apar pe site, iar aceste informaţii nu sunt furnizate pentru a obţine vreun câştig.

Din acest motiv, Garanti BBVA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru nici un fel de pierderi sau cheltuieli directe sau indirecte ale terţelor persoane care pot apărea în urma erorilor sau lipsei informaţiilor din aceste tabele şi grafice, pentru tranzacţiile având la bază aceste informaţii şi nici pentru pierderile sau cheltuielile suportate de terţe părţi în orice fel.

Comunicările în format electronic nu includ elementele esențiale încheierii unui contract valabil, nu reprezintă o oferta de a contracta și nici intenția de a obligă Banca la acordarea unei facilități de finanțare, a unui alt produs sau prestarea unui serviciu. Acceptarea de către destinatar a termenilor și condițiilor prezentate în cadrul mesajelor electronice nu va fi considerată drept încheierea valabilă a unui contract.